Târg de carte la Universitatea ”Ştefan cel Mare” din Suceava

targ gaudeamus.jpgBiblioteca Universităţii ”Ştefan cel Mare” Suceava (USV) organizează, în perioada 14 – 15 mai, a doua ediţie a Târgului de carte, a anunţat prorectorul instituţiei academice, Ştefan Purici. Evenimentul face parte din proiectul ”Zile şi Nopţi Studenţeşti USV”, ediţia a V-a, şi se va desfăşura în holul corpului A al universităţii.

În acest an, şi-au anunţat participarea la manifestare edituri din Bucureşti, Iaşi şi Suceava, printre care Tritonic, MatrixRom, Cărtureşti, Lumen, Editura Universităţii ”Al. I. Cuza” Iaşi şi Alexandria Librării. Acestea vor prezenta atât cărţi de specialitate din domenii precum litere, etică, istorie, filosofie, asistenţă socială, sociologie, ştiinţe ale educaţiei, studii juridice, cât şi cărţi pentru publicul larg prezent la eveniment.

În cadrul aceluiaşi târg de carte, vineri, va avea loc la Book Cafe – USV lansarea cărţii ”Imaginea nefratelui în literatură” a lectorului dr. Simona Maria Drelciuc, eveniment la care vor participa invitaţi din partea conducerii universităţii şi din partea editurii Lumen Iaşi (care a scos volumul). AGERPRES