Adrian Curaj: “Mă aştept ca în următorii doi-trei ani o treime din şcolile doctorale să se închidă”

studenti_amfiteatru.jpgMinistrul Educaţiei, Adrian Curaj, a declarat, la Alba Iulia, că se aşteaptă ca în viitor o treime din şcolile doctorale să se închidă, iar altele să se concentreze. “Am încredere că paşii pe care i-am făcut în clarificarea cadrului legislativ vor permite deciziile potrivite care să redea încredere în sistemul de doctorat. Dar să ştiţi că noi suntem aici şi suntem aici cu doctoratul, nu dintr-o acţiune de moment. Doctoratul şi conducerea de doctorat au făcut-o elitele societăţii româneşti. Da, au făcut-o elitele societăţii româneşti, oamenii care au condus diverse moduri de organizare, conducătorii de doctorat, universităţile, pentru că responsabilitatea este la universităţi şi Academia Română, pentru că ambele sunt conducătoare de doctorat. Deci, suntem aici şi cred că trebuie să discutăm foarte puternic în paralel cu deciziile punctuale”, a spus ministrul Educaţiei.

Adrian Curaj a menţionat că săptămâna aceasta va fi numit noul Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (CNATDCU). Demnitarul a adăugat că “a fost pas cu pas şi foarte serios construit totul pentru a nu fi o decizie doar a unui ministru, ci un proces în care societatea se construieşte pe ea însăşi, în sensul că sunt 140 de oameni, (…) care îi selectează pe cei care vor să fie membri ai CNATDCU”.

Curaj a susţinut că nu s-a mai făcut niciodată un astfel de mecanism transparent. “Dar pe de altă parte, trebuie să discutăm foarte, foarte serios cum arată sistemul şi ansamblul care să permită depăşirea acestei perioade critice, pentru că nu e moment critic, e perioadă critică. De asta mă aştept ca, undeva până la sfârşitul lunii, să putem anunţa acel proiect de evaluare internaţională a şcolilor doctorale din România şi mă aştept, sigur, eu las moştenire, pentru că mandatul meu este scurt, mă aştept ca în următorii doi ani, că nu poţi face 360 de şcoli doctorale să le evaluezi mai repede, cam în doi ani, cam în trei ani, cred că o treime din ele se vor închide, altele se vor concentra, în sensul că vor pune piese la un loc şi va face masă critică pe anumite domenii. Şi vom reuşi ca în interior să avem confortul că suntem dispuşi să ne expunem internaţional, evaluarea internaţională. Pe de altă parte, sunt convins că părerea celor care vor face evaluarea va fi una nu rea, ci bună”, a declarat ministrul Educaţiei.

Adrian Curaj a apreciat că şcoala românească are un potenţial extraordinar, este puternică, profundă şi are calitate. “Nu se vede această calitate pentru că n-o comunicăm cât trebuie şi aici este rolul pe care universităţile ar trebui să îl aibă mai mult, să comunice mai mult performanţa şi calitatea”, a spus ministrul Educaţiei.
AGERPRES