Copiii cadrelor didactice vor fi scutiţi de taxa de înscriere la facultate

senat.jpgSenatul a adoptat, în calitate de Cameră decizională, o propunere legislativă prin care copiii personalului didactic şi didactic auxiliar aflat în activitate sunt scutiţi de la plata taxelor de înscriere la concursurile de admitere în învăţământul superior şi beneficiază de gratuitate la cazare în cămine şi internate. Propunerea legislativă pentru modificarea art. 63 din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, iniţiată de 57 de deputaţi din aproape întreg spectrul politic, a fost adoptată în unanimitate de senatori (108 voturi pentru).

Propunerea legislativă mai prevede că de aceste măsuri vor beneficia şi copiii personalului didactic şi didactic auxiliar pensionat din sistemul de învăţământ, precum şi copiii orfani de unul sau ambii părinţi care au activat în acest domeniu. Conform expunerii de motive, iniţiatorii proiectului susţin că “aceste măsuri pot preîntâmpina, într-o oarecare măsură, abandonul şcolar din învăţământul superior, care este destul de ridicat”. AGERPRES