Peste 120 de candidaţi din cei aproximativ 670 înscrişi au lipsit de la examenul de titularizare în județul Olt

titularizare.jpgPeste 100 de candidaţi înscrişi în judeţul Olt la concursul de titularizare care a avut loc miercuri au renunţat la a mai susţine examenul, potrivit inspectorului şcolar general al Inspectoratului Şcolar Judeţean Olt, Felicia Man. Aceasta a precizat că, invocând motive personale, s-au retras din concurs 87 de candidaţi. “La titularizare au absentat 126 de candidaţi, 87 s-au retras din motive personale şi unul din motive medicale. Au fost înscrişi 673 de candidaţi” a spus Felicia Man.

Majoritatea candidaţilor nu vor obţine un post titularizabil (contract pe o perioadă nedeterminată), chiar dacă vor avea note peste 7, deoarece în judeţ sunt numai 14 posturi vacante titularizabile, respectiv cinci posturi de învăţător, unul de educator, două de profesor de psihopedagogie, două de muzică instrumentală, două pentru cadre didactice cu specialitatea medicină generală şi unul de kinetoterapie.

Candidaţii cu note peste 5 vor putea ocupa, pe o perioadă determinată, unul dintre cele peste 500 de posturi sau fracţiuni de posturi netitularizabile. Sunt vacante 47 de posturi netitularizabile de profesor de limba engleză, 32 pentru învăţători, 26 de educatori, 36 pentru profesor de educaţie fizică, 38 pentru educaţie plastică, 32 posturi la disciplina educaţie muzicală etc.

Anul trecut, peste 64% dintre candidaţii din judeţul Olt la concursul de titularizare au obţinut note peste 5 (310 candidaţi), iar 173 au avut note mai mici de 5. AGERPRES