Măsuri pentru eliminarea discriminărilor salariale între personalul didactic care desfăşoară aceeaşi muncă

Guvernul a dispus, pe 31 august, printr-o hotărâre, măsurile necesare punerii în practică a eliminării oricăror discriminări salariale între personalul didactic care desfăşoară aceeaşi muncă, în aceleaşi condiţii, conform Legii nr. 85/2016. Potrivit unui comunicat al Executivului, hotărârea stabileşte procedurile de aplicare necesare plăţii diferenţelor salariale cuvenite personalului didactic din învăţământul de stat preuniversitar şi universitar, pentru perioada 1 octombrie 2008 – 13 mai 2011, care nu a obţinut aceste drepturi prin hotărâri judecătoreşti.

Sursa citată precizează că, în conformitate cu hotărârea, de aceste măsuri reparatorii vor beneficia “personalul didactic şi didactic auxiliar, personalul didactic de conducere, de îndrumare şi control din învăţământul preuniversitar şi universitar de stat, precum şi din bibliotecile centrale universitare, încadrat în perioada 1 octombrie 2008 – 13 mai 2011, respectiv, într-un interval de timp din această perioadă, care nu au beneficiat de plata diferenţelor de drepturi salariale ca urmare a punerii în aplicare a unor hotărâri judecătoreşti”.

“Plata diferenţelor de drepturi salariale se va realiza eşalonat, pe o perioadă de cinci ani, potrivit Legii nr. 85/2016. În cazul persoanelor care s-au pensionat până la data de 8 mai 2016 (data intrării în vigoare a legii), inclusiv, aceste drepturi se achită într-o singură tranşă. Persoanelor care se vor pensiona după data de 8 mai 2016, însă în termenul de cinci ani prevăzut de lege, li se vor achita aceste drepturi până cel târziu la data pensionării”, se arată în comunicat.

Conform aceleiaşi surse, pentru plata acestor drepturi în cursul anului 2016 au fost asigurate fondurile necesare prin rectificarea bugetară adoptată de Guvern. AGERPRES