Ministerul Educaţiei şi Inspectoratul Şcolar Mureş, sancţionate cu avertisment de CNCD

Colegiul director al Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) a sancţionat, miercuri, cu avertisment Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice (MENCS) şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Mureş, din cauza unor decizii discriminatorii în organizarea examenului pentru posturile de director şi director adjunct din cadrul unităţilor de învăţământ din sistemul preuniversitar.

Potrivit unui comunicat al CNCD, în cazul MENCS, Colegiul director a constatat că prevederile art. 21, alin. (5) din Ordinul MENCS nr. 5080/ 2016 constituie discriminare directă, pe criteriul rudeniei (rude de gradul I şi soţ/ soţie), prin care se limitează accesul în condiţii de egalitate la ocuparea funcţiei de director/ director adjunct al unei unităţi de învăţământ preuniversitar.

“Colegiul director a aplicat sancţiunea contravenţională a avertismentului MENCS, recomandă emiterea unei circulare în sensul deciziei CNCD, respectiv dispune monitorizarea punerii în aplicare a hotărârii. În cazul neaplicării hotărârii, CNCD se va autosesiza”, precizează comunicatul.

De asemenea, CNCD consideră că Hotărârea ISJ Mureş nr. 46/2016, prin care se foloseşte drept criteriu numărul claselor cu predare în limba română şi în limbile minorităţilor naţionale pentru desemnarea funcţiilor de director/ director adjunct pentru care trebuie îndeplinite cerinţele art. 3 alin. (6) (“în cazul unităţilor de învăţământ cu secţii de predare în limbile minorităţilor naţionale, unul dintre directori are obligaţia cunoaşterii limbii respective, dovedite cu documente justificativ”), constituie discriminare directă pe criteriul de limbă.

“Colegiul director a aplicat sancţiunea contravenţională a avertismentului ISJ Mureş şi recomandă retragerea hotărârii în cauză, respectiv dispune monitorizarea punerii în aplicare a hotărârii. În cazul neaplicării hotărârii, CNCD se va autosesiza”, menţionează CNCD.

Hotărârile motivate vor fi comunicate părţilor, în termen legal, şi sunt supuse căii de atac la instanţă de contencios administrativ, mai informează CNCD. AGERPRES