MENCŞ lansează în dezbatere publică Metodologia privind acreditarea şi evaluarea periodică a şcolilor doctorale

ministerul educatiei.jpgMinisterul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice anunţă lansarea în dezbatere publică a proiectului de Metodologie privind acreditarea şi evaluarea periodică a şcolilor doctorale. “Metodologia este structurată pe trei mari domenii – capacitate instituţională, eficacitate educaţională şi management al calităţii – din care derivă criteriile şi indicatorii de performanţă”, se arată într-un comunicat transmis duminică presei.

Conform sursei citate, consultarea publică se va derula timp de 10 zile (16 – 26 octombrie), obiectivul său fiind adoptarea celei mai bune variante pe baza propunerilor, observaţiilor şi sugestiilor primite în această perioadă. Acestea pot fi trimise la adresa de email anca.prisacariu@edu.gov.ro.
MENCŞ precizează că Metodologia va sta la baza procesului de acreditare şi evaluare periodică a şcolilor doctorale din România, pe care Ministerul Educaţiei îl va iniţia în această toamnă. AGERPRES