Cursuri postuniversitare la Facultatea de Ştiinţe Economice din Oradea

univ oradea.jpgFacultatea de Ştiinţe Economice din Oradea organizează admitere la un număr de nouă programe postuniversitare de formare şi dezvoltare profesională continuă, a anunţat Universitatea Oradea. Cei doritori se pot înscrie la cursurile postuniversitare vizând: Administrarea afacerilor în industria turismului, Planul de afaceri, Comunicare în limba engleză pentru mediul de afaceri (două programe), Iniţiere în negocierea şi contractarea operaţiunilor de export-import, Negocierea, contractarea şi derularea operaţiunilor de export-import, Managementul afacerilor în mediul concurenţial, Managementul şi marketingul evenimentelor sau Metode calitative şi cantitative de cercetare a pieţei.

La programele postuniversitare de formare şi dezvoltare profesională continuă au dreptul să participe absolvenţii care au finalizat cu diplomă cel puţin studiile universitare de licenţă sau echivalente. Programele vizează actualizarea/dezvoltarea/perfecţionarea unor competenţe/calificări universitare/standarde ocupaţionale aferente unei ocupaţii care poate fi practicată doar de un absolvent de studii universitare.

Programele postuniversitare de formare şi dezvoltare profesională continuă se finalizează cu un examen de certificare a competenţelor profesionale asimilate de cursanţi pe parcursul programului.
Certificatul de atestare a competenţelor profesionale este însoţit de un supliment descriptiv care conţine situaţia şcolară, durata în ore a programului, numărul de credite transferabile acumulate, calificarea universitară/standardul ocupaţional care a stat la baza dezvoltării programului şi competenţele vizate de programul postuniversitar de formare şi dezvoltare profesională continuă.
Înscrierile pentru admitere au loc până pe 14 noiembrie 2016, alte informaţii fiind disponibile la adresa http://steconomiceuoradea.ro/wp/admitere-2016/. AGERPRES