Premierul spune că modificările la Legea învățământului ar putea fi făcute prin ordonanță

ponta_primplan1.jpgPremierul Victor Ponta a declarat vineri că, în cazul în care președintele Traian Băsescu va continua să blocheze proiectele de lege, modificările aduse Legii învățământului vor fi făcute prin ordonanță. Premierul a adăugat că își asumă această decizie politică, susținând că este greu de înțeles blocarea unor legi după ce sunt adoptate de către Guvern.

“Este foarte clar că acele modificări de lege de care are nevoie sistemul de educație vor fi sabotate de președintele Traian Băsescu, nu va promulga legi, vor fi de 5-7 ori la Curtea Constituțională. (…) Sunt absolut de acord să adoptăm modificările cele mai importante, după ce le discutăm cu specialiști, cu sindicate, pe calea ordonanței, pentru că este clar că proiectele de lege vor fi blocate de Traian Băsescu. (…) Nu mai stăm după blocaje. Un an este puțin, dar este lung pentru sistemul de educație”, a declarat premierul, în cadrul Atelierului de educație al Partidului Social Democrat.

El a spus că șeful statului își asumă în acest fel răspunderea politică în cazul blocajelor legislative, având încă un an de mandat la Cotroceni. Președintele PSD a reiterat faptul că Guvernul său va reîntregi salariile profesorilor tăiate de Guvernul Boc, completând că a solicitat Comisiei Europene ca 350 milioane de euro, bani europeni, să fie transferați pentru reabilitarea școlilor.

Șeful Executivului a acceptat că o mare parte din revendicările sindicale sunt corecte și a arătat că le-a cerut miniștrilor să aibă o atitudine diferită față de cea adoptată de predecesorii lor în relația cu partenerii sociali.

Victor Ponta a subliniat că Guvernul are toată bunăvoința față de profesori, dar a remarcat că “sunt și câteva lucruri” pe care nu are cum să le rezolve, în condițiile în care Traian Băsescu riscă să blocheze proiecte de lege ale Guvernului. AGERPRES