Consiliul Naţional al Elevilor are un nou regulament

Consiliul Naţional al Elevilor (CNE) are un nou Regulament de Organizare şi Funcţionare, aprobat prin ordin al ministrului Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice, Adrian Curaj. “Elevii şi-au gândit modul de organizare, structurile interne de funcţionare, procesele democratice interne şi au venit cu o propunere de document pe care am discutat-o şi finalizat-o apoi împreună cu reprezentanţii CNE”, au transmis reprezentanţi MENCŞ pe Facebook.

Potrivit sursei citate, Ministerul Educaţiei, prin inspectoratele şcolare judeţene, va sprijini financiar, prin decontul transportului şi al cazării, participarea membrilor Adunării Generale a CNE la întâlnirile Adunării şi la alte întâlniri de lucru relevante pentru aceştia.

“Mă bucur că am semnat ordinul de aprobare a Regulamentului de Organizare şi Funcţionare pentru Consiliului Naţional al Elevilor. Cred în implicarea structurilor de reprezentare a elevilor în viaţa şcolii româneşti!”, a scris şi ministrul Adrian Curaj pe pagina sa de Facebook. AGERPRES