Elevii de nota 10 la bacalaureat şi evaluarea naţională au fost premiaţi de conducerea Inspectoratului Şcolar Bistriţa-Năsăud

Cei patru elevi din judeţul Bistriţa-Năsăud care au obţinut media 10 la examenele de bacalaureat şi evaluare naţională din această vară au fost premiaţi, la sediul Inspectoratului Şcolar Judeţean, pentru performanţele lor. Premiile în bani şi diplomele le-au fost înmânate de către inspectorul şcolar general Camelia Tabără şi şeful adjunct al inspectoratului, Deak Zoltan.

“Sunt reuşitele de final de ciclu gimnazial, respectiv liceal, cu copii de 10. Nu pot să spun, ca dascăl, că un elev care are 9,95 sau 9,90 nu e un elev foarte bun, dar, totuşi, la trei discipline diferite, scrise, cum e examenul de bacalaureat, respectiv la două să nu faci nici cea mai mică greşeală, să nu poţi fi depunctat pentru nimic şi să faci o lucrare de 10 înseamnă foarte multă muncă, muncă conştiincioasă şi înseamnă copii angajaţi în acest efort al muncii de zi de zi, de lecţie cu lecţie”, a declarat Camelia Tabără cu acest prilej.

Cei trei elevi care au obţinut nota 10 la bacalaureat – Ioana Popescu, Diana Bortăş şi Vasile Neagoş – au primit câte 3.000 lei, iar singurul elev cu medita 10 la evaluarea naţională, Horaţiu Marţian, a fost premiat cu suma de 1.000 lei.

Începând din această toamnă, elevul cu rezultatul cel mai bun la evaluarea naţională, care a provenit de la o şcoală din mediul rural, a ales să urmeze Colegiul Naţional “Emil Racoviţă” din Cluj Napoca, profilul ştiinţele naturii, în timp ce performerii de la bacalaureat, toţi foşti elevi ai unor colegii de top din municipiul Bistriţa, au ales Facultatea de Medicină, respectiv Facultatea de Drept, tot din Cluj. AGERPRES