Ateliere noi inaugurate la Colegiul Tehnic “Transilvania” din Braşov pentru pregătirea elevilor în domeniul aeronauticii

Noile ateliere ale Colegiului Tehnic “Transilvania”, realizate în urma parteneriatului semnat la începutul lunii iunie de Primăria Braşov, o companie din domeniul aeronautic, Colegiul Tehnic Transilvania şi Inspectoratul Şcolar Judeţean, în vederea înfiinţării Centrului de Formare Aeronautic, au fost inaugurate miercuri.

Potrivit unui comunicat de presă transmis de Primăria Braşov, municipalitatea a realizat lucrările de reabilitare a clădirii în care vor funcţiona noile ateliere, în valoare de 194.000 de lei, iar compania din domeniul aeronautic a asigurat o parte din dotări, în special cele care ţin de pregătirea în domeniul aeronauticii, respectiv o caroserie de elicopter Puma, componente ale motorului, dar şi alte echipamente care se montează într-un elicopter, precum şi dulapuri de scule identice cu cele utilizate de compania aeronautică, astfel încât elevii să poată învăţa în mod real ce înseamnă construcţia unui elicopter.

“Inaugurarea acestor ateliere reprezintă un pas important în ceea ce înseamnă proiectul nostru de dezvoltare a învăţământului tehnic la nivelul municipiului Braşov. Această investiţie reprezintă o nouă colaborare între autoritatea publică, unul dintre agenţii economici din Braşov şi o unitate de învăţământ, astfel încât să reuşim corelarea pregătirii elevilor cu domeniile de activitate în care există cerere pe piaţa muncii. M-aş bucura să fie din ce în ce mai mulţi elevi care să urmeze pregătirea în domeniul construcţiei de aeronave şi apoi să se angajeze în acest domeniu, mai ales că Braşovul este un oraş cu tradiţie în domeniu”, a precizat primarul municipiului, George Scripcaru, potrivit comunicatului de presă.
Reprezentantul companiei aeronautice, Mihail Necula, a precizat că, odată cu inaugurarea acestor ateliere, se poate spune “că viitorul începe azi”.

“Colegiul Transilvania, continuă tradiţia fostului liceu Hidromecanica, care a pregătit mulţi ani resursa umană pentru industria aeronautică braşoveană. La Ghimbav sunt patru unităţi de producţie din domeniul aeronautic. Ce dorim să dezvoltăm aici este o competenţă mai ridicată în industria aeronautică, în ceea ce priveşte partea de asamblare, încercări, montaj general”, a spus Mihail Necula.
La rândul lui, prefectul Ciprian Băncilă, a afirmat că era nevoie de specialişti în domeniul aeronautic, iar Braşovul poate reprezenta un model de bune practici în domeniul învăţământului profesional şi că acesta poate fi replicat la nivel naţional.

În anul şcolar 2016-2017 o clasă de 28 elevi vor avea specializarea construcţii aeronave, urmând ca în anul şcolar 2017-2018, să funcţioneze două clase cu acest profil. În primii doi ani de studiu, elevii vor căpăta competenţe tehnice generale, iar în următorii doi ani le învaţă pe cele specifice domeniului aeronautic. AGERPRES